Nicolae Iorga, titan al culturii române și voce intelectuală a identității naționale, a fost asasinat brutal pe 27 noiembrie 1940, de către membri ai Gărzii de Fier conform istoriei oficiale, conform altor ipoteze, ar fi fost asasinat la ordinul lui Carol al II lea care a infiltrat Garda de Fier cu agenți ai Siguranței, aceștia fiind de fapt executanții. Iată și o a treia ipoteză, care speculează că și Stalin ar fi fost implicat direct sau indirect în această crimă.
Deși responsabilii direcți au fost identificați, contextul geopolitic al vremii și analiza intereselor marilor puteri sugerează că moartea sa ar fi putut servi unui scop mai larg: facilitarea sovietizării României. Printre cei care au avansat această ipoteză se numără istoricul Gheorghe Buzatu, cunoscut pentru cercetările sale privind relațiile româno-sovietice.
Contextul istoric.
Anul 1940 a fost unul cataclismic pentru Europa Centrală și de Est. Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 deschisese calea expansiunii sovietice împreună cu Germania nazistă. URSS ocupase Basarabia și nordul Bucovinei, încălcând suveranitatea României. Nicolae Iorga, patriot convins, se opunea vehement acestor mișcări, condamnând deopotrivă comunismul și fascismul.
Garda de Fier la intersecția intereselor.
Garda de Fier, aflată la putere într-un guvern de coabitare cu Ion Antonescu, era un grup devenit extremist, profund instabil după transformarea în partid după dispariția lui Zelea Codreanu și preluarea mișcării de către uzurpatorul Horia Sima și el suspectat că ar fi fost agent al Siguranței, conform mărturiilor unor foști șefi ai acestui serviciu. Ipoteza lui Buzatu sugerează că acest grup, vulnerabil ideologic și penetrabil din punct de vedere al serviciilor de informații, ar fi putut fi influențat indirect de agenți NKVD pentru a-1 elimina pe Iorga, perceput ca bastion intelectual anti-sovietic.
Asasinatul ca epurare strategică
Eliminarea lui Iorga s-ar fi încadrat într-o logică mai largă a epurărilor operate de sovietici în Polonia (ex. Katyn), Țările Baltice și Finlanda. Moartea sa a lăsat un gol imens în peisajul cultural și politic românesc, facilitând, indirect, transformările radicale care aveau să urmeze după 1944.
Lipsa de reacție sovietică în fața crimei
Un alt argument invocat de Buzatu este tăcerea asurzitoare a Moscovei în față asasinării lui Iorga. Pentru o putere care făcea deseori uz de propagandă antinazistă sau antifascistă, omisiunea condamnării unui astfel de act pare suspectă.
Concluzie
Fără dovezi directe, ipoteza ingerinței sovietice în uciderea lui Nicolae Iorga rămâne o ipoteză controversată. În schimb, ceea ce rămâne necontestat este faptul că moartea sa a folosit intereselor sovietice, eliminând una dintre cele mai puternice voci ale spiritului românesc. Indiferent cine a tras glonțul, ecoul a servit unei agende mai largi, unde Stalin a câștigat tăcut.
Bibliografie selectivă:
• Gheorghe Buzatu, „România în Arhivele Kremlinului”
• Lavinia Betea, „Viața lui Iorga”
• Dennis Deletant, „Romania under Communist Rule”
• Documente diplomatice române (1939-1941)
