Moartea lui Iliescu, o cutie a Pandorei. Marea manipulare. Rescrierea istoriei sub ochii noștri. Din criminal în „părinte al democrației”.
Moartea lui Ion Iliescu nu închide un capitol, ci deschide unul nou. În loc de liniște, aduce zgomot: dispute despre trecut, manipulări emoționale și o nouă încercare de a remodela memoria colectivă după interesele prezentului. În câteva ore, televiziunile și liderii politici l-au transformat dintr-o figură profund contestată într-un „tătuc al democrației”, salvatorul care ar fi pus bazele României moderne. Sub aspectul lui de ”bunicuț” se ascundea un personaj malefic, fără scrupule, care a murit cu multe pe conștiință. Dovadă că el nu a avut nici un fel de regrete pentru morții de la revoluție (lovitură de stat), pentru mineriade și pentru raderea industriei României, este faptul că a distrus cu bună știință toate documentele și amintirile de familie (la sugestia soției…. conform unor informații pe surse), pentru a nu rămâne nimic de pe urma lui. A luat cu el în mormânt multe secrete, un act de egoism maxim. Dacă avea urmă de remușcare, măcar pe patul de moarte ar fi recunoscut răul pe care l-a făcut sau și-ar fi cerut iertare poporului român. Din păcate în cazul lui, zicala ”Despre morți numai de bine” este foarte greu de aplicat, spre imposibil, așa cum probabil imposibil ne va fi să știm adevărul din spatele ultimilor 35 de ani.
Acest mecanism de manipulare nu este nou. Istoria României a fost rescrisă de nenumărate ori, în funcție de cine deținea puterea. Iar felul în care Iliescu este acum omagiat contrastează flagrant cu modul în care alți lideri au fost tratați. Ion Antonescu, cândva considerat erou național pentru că a oprit pierderile teritoriale din 1940, a fost reîncadrat aproape exclusiv ca simbol al fascismului, fără nuanțare istorică. Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, a fost demonizat sau romanticizat în funcție de curentele ideologice, dar niciodată analizat onest ca produs al epocii sale. Iar Nicolae Ceaușescu, deși condamnat la moarte printr-un proces sumbru, este astăzi privit de unii ca tiran absolut, iar de alții ca lider cu „demnitate” și „patriotism” – ambele perspective extreme ignorând complexitatea realității.
În toate aceste cazuri, adevărul istoric nu a fost niciodată lăsat să se așeze pe baza faptelor și a unei analize mature. A fost mereu remodelat: prin propagandă, prin cenzură și prin eliminarea personalităților incomode din discursul oficial. Astăzi, vedem același lucru în cazul lui Iliescu: o parte a societății vrea să-l canonizeze ca „părinte al democrației”, alta să-l reducă la figura de „criminal”. În ambele cazuri, nuanțele dispar, iar istoria devine instrument de putere și manipulare.
Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul să șteargă sau să reinventeze personalități istorice după conveniențe. Ele aparțin trecutului nostru comun, cu bune și rele, iar adevărul despre ele nu poate fi anulat fără a falsifica însăși identitatea unei națiuni. Rescrierea istoriei este o formă de control asupra viitorului, iar acceptarea acestui joc periculos ne condamnă să repetăm aceleași greșeli.
