ȘTEFAN CEL MARE ___ „REX DACIAE”
„Regele Daciei” nu era un titlu oficial în Moldova, dar era o recunoaștere a rădăcinilor milenare a neamului românesc. Folosirea lui avea mai degrabă rol onorific, propagandistic și cultural, asociind lupta lui Ștefan cu moștenirea glorioasă a dacilor, recunoscută chiar și de Occident, care mai târziu va încerca să îngroape acest trecut, sau să-l deformeze prin teoria caducă a ”latinizării”.
În corespondența Diplomației occidentale (sec. XV-XVI) și în documentele emise de cancelariile papale sau de la curțile europene (în special Veneția, Ungaria sau Sfântul Scaun), titlul „Rege al Daciei” era uneori folosit ca metaforă politică sau formulă onorifică pentru conducătorii Moldovei.
În epoca Renașterii, elitele occidentale, în special cele umaniste, erau fascinate de antichitate. Termenul Dacia reapărea adesea în descrierea teritoriilor locuite de români, văzuți ca urmași ai dacilor. Astfel, Ștefan cel Mare, văzut ca un apărător al creștinătății în fața otomanilor, a fost privit ca o figură simbolică, demnă de un titlu istoric: „Rex Daciae”
◦ Există referințe în scrisori papale sau în rapoarte ale ambasadorilor venețieni care îl numesc astfel pe Ștefan, mai ales după victoria de la Vaslui (1475), când a fost salutat drept „atletul lui Hristos”.
◦ Titlul apare în mod simbolic, alături de alte formule ca „Domn al Moldovei și apărător al creștinătății din Răsărit”.
