Între sabie și pană: cei care au apărat și cei care au deschis porțile
✦
Dacă Mihai Viteazul și-a pus viața și averea în joc pentru un vis – unificarea țărilor române – alți domnitori au deschis porțile dușmanilor cu hărți și cuvinte frumos ticluite.
✦
Un exemplu notoriu este Dimitrie Cantemir. Nu i se pot nega contribuțiile literare, muzicale și enciclopedice. A fost un spirit rafinat, dar și un om politic care a făcut o alegere cu urmări grele: alianța cu Rusia, în 1711, exact când pe tron era Petru I, sau Petru cel Mare, inițiatorul expansionismului țarist spre vest și nord-vest, parte și datorită lui Dimitrie Cantemir, ”prieten” apropiat al Țarului.
✦
Petru I nu a inițiat expansionismul țarist, dar l-a sistematizat, modernizat și orientat spre Europa. Dacă Ivan cel Groaznic a deschis drumul spre est, Petru a forțat ușile spre vest și a consolidat poziția imperială a Rusiei.
✦
Prin lucrarea sa despre Moldova și Țara Românească, Cantemir a oferit rușilor o imagine detaliată a bogățiilor, slăbiciunilor și organizării acestor țări. În loc să construiască o apărare, a construit o invitație. Ce părea o strategie de eliberare s-a transformat în poarta prin care a pătruns dominația rusească. Înfrângerea de la Stănilești a fost mai mult decât o înfrângere militară: a fost începutul unei umilințe geopolitice care avea să dureze secole.
✦
Comuniștii, în propaganda lor, au umflat această figură „filorusă”, tocmai pentru că se potrivea cu direcția impusă de Moscova. În timp ce Ștefan cel Mare era „domnul care a apărat”, dar cu măsură, și Mihai era ținut în frâu narativ, Cantemir devenea idealul intelectualului „luminat”, „deschis spre Est”. Dar cultura nu spală greșelile politice. Și o pană frumoasă poate însemna, în mâini greșite, mai mult rău decât o sabie dreaptă.
✦
Istoria noastră e scrisă atât de cei care au luptat, cât și de cei care au cedat. Dar dacă vrem să fim drepți, trebuie să nu le punem pe același plan. Unul a înfruntat. Celălalt a justificat. Iar diferența e uriașă.
