FIZICA CUANTICĂ APLICATĂ ÎN CERCETAREA ISTORICĂ ȘI ARHEOLOGICĂ
Fără a intra (deocamdată) în detalii, pot spune că personal, nu cunosc adevărul istoric dar știu sigur că nu este cel prezentat cu încăpățânare și ostentativ, vârât pe gât cu forța, contrar unui bun simț care nu ține de diplome și doctorate.
Concluzia se impune de la sine: trebuie schimbată paradigma, trebuie golit paharul de tot ceea ce se presupune șă știm și privit subiectul în altă cheie. Ce ar fi dacă am trece totul prin sita fizicii cuantice? Oare ce răspunsuri am obține?
Pare ciudat să abordezi istoria cu ajutorul fizicii cuantice. La prima vedere sunt 2 domenii separate care nu au cum avea conexiune. Oare așa să fie?
Istoria universală este plină de ”pete albe”, de așa zise ”mistere”, artefacte care nu corespund temporal epocii în care se presupune că ar aparține, documente care conțin informații defazate temporal și / sau tehnologic, mega-construcții atribuite unor civilizații presupus înapoiate tehnologic. Ceva este greșit în abordarea istoriei de către societatea științifică academică, unghiul din care se abordează istoria este eronat din toate punctele de vedere. Plecând de la premize și contexte false, puncte de vedere rigide și cecetări făcute cu ”ochelari de cal”, concluziile nu au cum fi decât false.
Explicațiile și așa ziselor răspunsuri oferite de către mediul academic sistemic, sunt debordant de fanteziste și improbabile pentru mintea unui cercetător atent și mai ales independent, care nu este condiționat de către o ”comunitate științifică” rigidă și ideologizată, care are tendința de a cenzura și elimina tot ceea ce nu se încadrează într-un anume narativ ”oficial”, convenabil, comod și mai ales profitabil unora sau altora.
Să recapitulăm. Civilizații antice au lăsat în urmă mega-construcții (piramidele, templele din Baalbek, Sacsayhuamán, Stonehenge etc.) și multe altele care, raportate la resursele și tehnologia cunoscută oficial, par aproape imposibile. Sunt convins că privind toate aceste ”enigme” și abordând subiectul prin prisma triadei energie-vibrație-frecvență, ceva coarent se conturează.
Aici, fizica cuantică ar putea intra în joc în câteva direcții cel puțin teoretice:
1. Coerența cuantică și rezonanța
Dacă materia la nivel atomic poate intra în stări de rezonanță (sincronizare), atunci, în principiu, un grup ar putea manipula structuri mari printr-o formă de „armonie vibrațională”.
Asta ar explica legendele despre „cântece” sau „sunete” folosite pentru a ridica pietre gigantice. Folclorul și religia tuturor popoarelor este plin de asemenea forme vibraționale folosite de diverse personaje mitologice sau poate nu.
Textele egiptene vorbesc despre Heka (forța magică a cuvântului). Zeul Ptah „a creat lumea” prin cuvânt și vibrație.
În tradiția scandinavă, zeul Odin a dobândit rune prin sacrificiu. Aceste rune nu erau doar simboluri, ci și sunete sacre, cântate pentru a controla natura, a vindeca sau a slăbi dușmanii. Se spune că anumite „galdr” (cântece magice) puteau sparge lanțuri sau frânge stânci.
Orfeu, cu lira lui, putea fermeca pietrele și copacii, făcându-le să se miște după armonia cântecului. Pitagora a vorbit despre „muzica sferelor”, ideea că întregul cosmos vibrează pe frecvențe armonice.
Călugării tibetani folosesc boluri de cristal și mantre cântate pentru a „armoniza spațiul”. Există tradiții care spun că vechile mănăstiri ar fi fost construite prin folosirea corurilor și alăutelor, sunetul creând rezonanțe ce reduceau greutatea pietrelor.
Cartea lui Iosua: zidurile Ierihonului s-au prăbușit după ce preoții au suflat din șofare și poporul a strigat.
Și nu în ultimul rând: ”Să fie lumină”. Cuvântul Creator.
Dacă le pui cap la cap, multe tradiții converg spre aceeași idee: sunetul și vibrația pot modifica realitatea fizică.
Cu ochii unui om modern, pare metaforă. Cu ochii unui om care privește prin „lentila cuantică”, pare un indiciu al unei științe pierdute despre rezonanța materiei.
2. Levitație și efecte de tunel
Efectul de tunel permite particulelor să „treacă” prin bariere energetice. Transpus la scară macro (speculativ, dar interesant), ar putea însemna reducerea masei aparente a unui obiect uriaș pentru a-l putea deplasa.
Asta ar explica transportul blocurilor de sute de tone fără unelte sofisticate.
3. Entanglement (încâlcire) aplicat pe materie și conștiință
Entanglementul (sau inseparabilitatea) cuantic este un fenomen în care două sau mai multe particule cuantice se conectează în așa fel încât stările lor cuantice să fie interdependente, permițând ca măsurarea proprietății uneia să afecteze instantaneu starea celeilalte, indiferent de distanța dintre ele. Particulele nu pot fi descrise independent, ci doar ca un sistem unitar, iar proprietățile lor rămân într-o superpoziție de stări posibile până la efectuarea unei măsurători.
Dacă oamenii pot fi „încâlciți” cu materia (ipoteză îndrăzneață), atunci conștiința colectivă sau ritualurile ar putea influența comportamentul materiei.
De aici credința că preoți, inițiați sau „vrăjitori” reușeau să facă imposibilul. Prefacerea apei în vin la nunta din Caana capătă sens. Ca să dau doar un exemplu.
4. Energia punctului zero (vacuum cuantic)
Spațiul gol nu e chiar „gol”; are fluctuații cuantice de energie. O civilizație care ar fi știut să exploateze asta ar fi avut acces la o sursă practic infinită de putere.
Poate că unele „mituri despre zeii care aduceau focul din cer” nu sunt chiar mituri ci doar ascund astfel de tehnologii pierdute.
5. Arheologia și calculatoarele cuantice
Dincolo de speculații, ceva concret: calculatoarele cuantice pot ajuta la reconstrucția istoriei prin simularea logisticii.
Ex.: cu un quantum computer, putem simula dacă e posibil ca 10.000 de oameni să fi ridicat piramidele cu unelte de cupru și frânghii. Dacă modelul „pică”, trebuie acceptată o altă explicație.
Așadar, fizica cuantică deschide două uși:
-
una speculativă – care ar putea explica „imposibilul” din trecut;
-
una științifică – unde putem verifica ipoteze prin simulări și calcule mult mai complexe decât înainte.
Prin această scurtă prezentare istoria, arheologia și fizica cuantică nu mai par a fi domenii dihotomice. Istoria este mult mai complexă și nuanțată decât povestea frumoasă și liniară care ne este prezentată, cu ”băieți buni” și ”băieți răi”, ”civilizați” și ”barbari”. Din păcate și această ramură atât de frumoasă a ”științei” a deviat de la misiunea și scopul oricărei activități ce ține de cunoașterea umană: ADEVĂRUL.
