În această zi de 11 noiembrie, Creștinii Ortodocși pomenesc pe Sf. Mare Mucenic Mina. De când s-a jertfit pentru Hristos, până în zilele Sfântul Mare Mucenic Mina s-a arătat a fi grabnic ajutător și făcător de minuni pentru care îi cer mijlocirea cu credință și nădejde. El este înainte de toate apărătorul celor cărora li s-au făcut nedreptăți și care au suferit pagube, cel care descoperă lucruri pierdute, izbăvitorul celor aflați în primejdii și în mari necazuri, și mulți sunt cei care au simțit minunatul său ajutor.
Viața pe scurt – Sfântul Mare Mucenic Mina (sinaxar)
Sfântul Mare Mucenic Mina a fost de origine egipteană și a trăit între anii 285–309. S-a născut în Nakiyos în apropiere de Memfis, străvechea capitală a faraonilor Egiptului care devenise provincie romană cu trei secole în urmă. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împărații Dioclețian si Maximian. Odată cu martiriul Sfântului Mina s-a încheiat șirul Marilor Mucenici ai Bisericii, luptători nebiruiți pentru eliberarea din întunericul păgânătății.
Copilăria Sfântului Mare Mucenic Mina
Euphemia, mama Sfântului Mina, nu avea nici un copil. Într-o zi s-a dus la Biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții cu copiii lângă ei, frumos îmbrăcați, de sărbătoare, ea s-a întristat, a suspinat și a lăcrimat îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu că să-i dăruiască și ei un copilaș. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen” (AMIN). S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auzise rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei Eudoxius, cele întâmplate iar el a spus: „Fie voia Domnului „.
Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiețel pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.
Sfântul Mare Mucenic Mina a crescut într-o atmosferă creștină, beneficiind de o educație aleasă, părinții săi erau înstăriți, tatăl fiind guvernator militar. Când Mina avea 11 ani, tatăl său, fiind deja la o frumoasă vârstă, s-a mutat la cele veșnice iar mama sa i-a urmat trei ani mai târziu. Rămânând fără părinți, Sfântul Mina și-a închinat viață rugăciunii, postului, alergând cu bună nădejde către Părintele Ceresc, Ocrotitorul orfanilor și Proniatorul celor ce-L iubesc.
Ajungând la vârsta necesară, Sfântul Mare Mucenic Mina a vrut să urmeze cariera militară, după exemplul tatălui său. Intrând în armata imperială a fost trimis să-și facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia. Orașul în care slujea era însă păgân.
În anul 303, când Dioclețian a emis primul edict (decret) s-a pornit cea mai mare persecuție a creștinilor.
Sfântul Mare Mucenic Mina și-a părăsit poziția și rangul militar la care ajunsese și s-a retras în deșert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L și iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa, viețuind cu fiarele mai mult decât cu poporul care nu cunoștea pe Dumnezeu. Cinstindu-L si iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa.
În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauți Mina, de unul singur, între cer și pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceștia să ia aminte la cuvintele și faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de lupta, că să înviezi că un învingător fără sabie”.
Martiriul Sfântului Mare Mucenic Mina
În cetatea Cotiani s-a făcut un mare praznic idolesc, la care era mulțime de popor păgânesc. Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, și lăsând munții și pustietatea, a venit în cetate și în mijlocul priveliștii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toți, și a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Cunoscut ca fiind creștin, era un act de mare curaj și tărie sufletească. Guvernatorul cetății, prefectul Pirrus, a ordonat ca Sfântul Mare Mucenic Mina să fie închis în temniță până va trece sărbătoarea, nevoind să o tulbure și nici să stânjenească petrecerea și plăcerea poporului prin judecata și osânda lui.
Tot timpul cât a stat în temniță, Sfântul Mina se ruga și cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare el a fost adus înaintea lui Pirrus, care știind că aparține unei familii nobile, i-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos și de credința în El și să aducă jertfă idolilor, făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar că îi vă da și daruri scumpe.
Cu liniște și hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sfântul Mare Mucenic Mina a respins propunerea și făgăduința, chiar dacă mai marele orașului îl amenința cu chinuri ca cele pe care le-au îndurat atâția alți creștini, sfârșind cu moartea. „Nu mă tem nici de chinuri și nici de moarte” a răspuns curajos Sfântul Mina. La auzul acestor cuvinte, prefectul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat și bătut cu vine de bou până la sânge, care curgeau șiroaie pe trupul lui umplut de răni. Martirul însă nu scotea nici un suspin, de parcă nu trupul lui ar fi fost lovit și rănit.
Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sfântul Mare Mucenic Mina și i-a spus: „Omule, fie-ți milă de tine și supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în fața lui, iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu.” Mucenicul i-a răspuns însă: „Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea.”
Apoi, călăii săi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu niște piepteni de fier și l-au frecat cu o bucată de stofă țesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sfântul Mina a început să cânte imnurile obișnuite din adunările creștine. La aceasta, mânia prefectului Pirrus a crescut fără măsură și a poruncit uciderea Sfântului: „Pentru că Mina ostașul a căzut în nelegiuitul creștinism și nu vrea să se supună poruncii împărătești de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să i se taie capul cu sabia iar corpul să i se ardă”. Călăii au pus mâna pe Sfântul Mare Mucenic Mina, l-au târât afară din oraș, i-au tăiat capul și i-au aruncat corpul în foc. Dar creștinii au venit în jurul focului imediat ce ostașii au plecat și au scos din foc bucăți din trupul Sfântului, le-au spălat, învelindu-l în pânză curată si le-au uns cu uleiuri.
Sfântul Mare Mucenic Mina – apărător al dreptății
Domnul Aziz Serkis Guirguis, un pensionar, povestește că pe durata serviciului său în Forțele de Poliție, a fost acuzat pe nedrept și reținut pentru un proces. A cerut neîncetat mijlocirea Sfântului Mina, cu nădejdea că nu va fi trecut cu vederea. Când cazul a fost audiat, avocatul lui nu a reușit să meargă și a fost înlocuit de un altul, necunoscut. Acesta a vorbit ceva cu judecătorul, care l-a chemat pe domnul Aziz și l-a declarat nevinovat. Domnul Aziz a fost eliberat și primul lucru care l-a făcut a fost să îl caute pe acest avocat și să îl întrebe cine l-a trimis. Dar, nu era nicăieri acel avocat și nimeni nu a putut răspunde la întrebarea domnului Aziz. Acel avocat fusese însuși Sfântul Mina.
Sfântul Mare Mucenic Mina – protectorul celor păgubiți
Odată, un creștin a mers să se închine în Biserica Sfântului Mina și a fost găzduit la o casă de străini. Stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul sau, s-a sculat în miezul nopții și l-a omorât. Apoi, tăindu-l bucăți l-a pus într-o coșniță și a ascuns-o în cămara cea mai ascunsă din casa să. În vreme ce ucigașul se afla în nevoință și în îngrijorare, cum, unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, i s-a arătat lui Sfântul Mare Mucenic Mina, călare în chip de ostaș. Gazda a fost întrebată ce a făcut cu străinul care găzduise la ea. Ucigașul a mărturisit că nu știe nimic. Atunci Sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul camerei celei mai ascunse și, aflând coșnița și scoțând-o, s-a uitat la ucigaș și i-a zis: „Cine este acesta?” Iar ucigașul de frică, a căzut la picioarele sfântului. Iar Sfântul, punând la loc toate membrele celui ucis și rostind o rugăciune, a înviat mortul și i-a zis lui: „Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn și cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise și cum a câștigat viață a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulțimea se închină ostașului ce se arătase și care-l înviase. Și după ce s-a ridicat de jos ucigașul, a luat Sfântul banii de la el și i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: „Du-te frate în calea ta”. Și a încălecat și s-a făcut nevăzut.
Sfântul Mare Mucenic Mina biruitor la El-Alamein, oraș în nordul Egiptului pe malul Mării Mediterana
O minune cu totul specială o relatează inspirat un cunoscut predicator al Bisericii Greciei, mitropolitul Augustin de Florina. Redăm fragmentul predicii care surprinde intervenția providențială a mucenicului într-o bătălie importantă a celui de al doilea Război Mondial: „Rommel a fost învins și a fost învins de o brigadă elină, de 6700 de elini! Aceștia, după ocupație, au plecat din Elada. S-au urcat în corăbii și s-au dus în Alexandria. Când au ajuns acolo, Alexandria plângea. «Au venit elinii, ziceau, vom învinge!» Aceștia au alcătuit o brigadă de zece mii de bărbați. Și au înaintat până au ajuns în munți, la cca. 100 km în vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Și a avut loc o bătălie, o bătălie puternică, într-un loc căruia îi spuneau în arabă El Alamein. Care înseamnă «locul lui Mina», deoarece în acea parte este o biserică veche a Sfântului Mina. A rămas istoric acest sat litoral al Egiptului, care după cum am spus la început, este locul unde s-a născut Sfântul Mina. Acolo elinii au dat bătălia. Și-au făcut cruce, au cântat Apărătoare Doamnă, s-au luptat și l-au învins pe Rommel. Englezii au recunoscut că împreună-autor al acestei biruințe era și Sfântul Mina și au zidit o biserică nouă acolo, la El Alemein. Deoarece acolo, pentru prima dată, s-a rupt Axa. În acea noapte, Sfântul Mina a ieșit din bisericuță sa și călare pe calul sau alb, în fruntea soldaților și a demnitarilor elini, a nimicit puterile întunericului și ale păcatului”.
Sfântul Mare Mucenic Mina face minuni în fiecare zi cu cei care îi cer ajutorul. Să avem nădejde în mijlocirea acestui sfânt făcător de minuni și în puterea lui Dumnezeu care lucrează prin sfinții Săi și vom avea parte de multa mângâiere.
Eliberarea creștinătății
În noaptea în care a fost martirizat Sfântul Mare Mucenic Mina, în palatul împăratului Dioclețian, garda pretoriană s-a răsculat din senin și l-a detronat pe cel mai crud și înverșunat prigonitor al Bisericii lui Hristos.
A fost momentul de cotitură în istoria Bisericii, când întunericul care încerca să o cuprindă de atâta timp a fost doborât, iar cel care a urcat puțin mai târziu pe tronul împărătesc, a fost nimeni altul decât marele Constantin, eliberatorul creștinătății.
Astfel, așa cum prin Ioan Botezătorul se încheiase șirul profeților lui Israel, putem considera că prin Sfântul Mina s-a încheiat șirul Marilor Mucenici ai Bisericii, luptători nebiruiți pentru eliberarea din întunericul păgânătății. Acest moment a reprezentat un splendid răsărit de soare, peste altarele sfințite și greu încercate ale Bisericii lui Hristos, de acum începând o nouă perioadă, plină de lumină și prospețime, de dezvoltare și întărire.
Sub aceste noi împrejurări, Biserica va tresălta, se va bucura, îi va cinsti și îi va onora cu slujbe, rugăciuni, cântări pe ostașii ei cei mai aleși, care și atunci și acum, lupta neosteniți, aleargă, biruiesc pentru Domnul Hristos și pentru oameni.
Aflarea minunată a sfintelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina
Trupul Sfântului a fost luat de sora sa, și împreună cu câțiva soldați l-au dus la Alexandria pentru a fi pus într-o Biserică. În momentul în care persecuția împotriva creștinilor a încetat, un înger i s-a arătat Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunându-i să ia trupul Sfântului Mina și să-l ducă în Deșertul de Vest. La câțiva kilometri de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, cămila care ducea trupul Sfântului, nu a mai vrut să se miște, chiar dacă a fost forțată de creștini să meargă mai departe. Au interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu și au îngropat trupului Sfântului Mina în acel loc.
Multa vreme nu s-a știut nimic de trupul Sfântului Mina, până când locul în care a fost înmormântat a dăruit vindecare în mod miraculos unui păstor și turmei sale bolnave. Din Sinaxar aflăm: „Și Dumnezeu a vrut să arate locul trupului Sfântului Mina. Și era în acel desert un anume păstor, și într-o zi o oaie care suferea de boala scabiei s-a dus în acel loc și s-a scufundat în apa micului izvor din apropierea locului și s-a rostogolit prin el și s-a vindecat pe loc. Și când păstorul a văzut lucrul acesta și a înțeles miracolul s-a minunat peste măsură. Și după aceea obișnuia să ia praf de pe acel altar, să-l amestece cu apa, să îl pună pe oi și dacă erau bolnave de scabie erau vindecate pe loc. Și obișnuia să facă asta tot timpul și astfel îi vindeca pe toți care veneau la el”.
Locul a devenit atât de cunoscut, vestea miracolelor s-a răspândit cu repeziciune, încât și fiica împăratului Constantin cel Mare a fost vindecată aici de lepră.
Acesta, avea o singură fată care era bolnavă de lepră. Împăratul a trimis-o la locul unde era trupul Sfântului Mina ca să afle de la acel păstor cum se petreceau minunile. Discutând cu acesta, fata a luat nisip, l-a umezit cu apă și s-a frecat pe trup, dormind peste noapte în acel loc. În timpul somnului ea l-a văzut pe Sfântul Mare Mucenic Mina care i-a zis: „Trezește-te devreme și sapă în acest loc și vei găsi trupul meu”.
Când s-a trezit, fata era vindecată și începând să sape, a găsit trupul Sfântului. Degrabă, a trimis vorbă tatălui ei despre cele întâmplate. Acesta s-a bucurat nespus, mulțumind și aducându-i laude lui Dumnezeu. În semn de recunoștință și nu numai, va construi o Biserică, în cinstea Slăvitului Mucenic Mina, în care a așezat racla cu moaștele Sfântului.
Abu Mena orașul Sfântului Mare Mucenic Mina
Mai târziu, în timpul domniei împăraților romani Arcadius și Honorius, aceștia au hotărât construirea unui oraș impresionant în acel loc, oraș care s-a numit Abu Mena (abu – părinte, sfânt) care este situat la 45 km sud-vest de Alexandria.
Orașul Abu Mena, avea să devină vestit în întreaga lume creștină, ca un loc de mângâiere, izbăvire, tămăduire, ocrotire, salvare. Va fi unul dintre cele mai căutate locuri ale creștinătății.
Mulțimi de oameni bolnavi veneau aici, din cele patru zări ale pământului, rugându-l pe marele mucenic să mijlocească pentru ei, pentru familiile lor și pentru prieteni, și mulți își aflau rezolvarea problemelor cu care veniseră cu mijlocirea Sfântului Mina.
În semn de binecuvântare, ei duceau de aici înapoi acasă, mici sticluțe ceramice, umplute cu apă dintr-un izvor făcător de minuni, sau cu ulei de la candela ce ardea lângă trupul Sfântului. Pe fiecare față, era reprezentat Sfântul Mina, purtând o tunică și având la picioare două cămile. De-a ștangă și de-a dreapta capului, era scris în limba greaca: „O Agios Menas” (Sfântul Mina). Aceste sticluțe au fost descoperite, de către arheologi, în diverse locuri, surprinzătoare prin răspândirea lor: Heidelberg în Germania, Milano în Italia, Dalmata în Iugoslavia, Marsilia în Franța, Dengela în Sudan, Ierusalim în Țara Sfântă și la Tomis (Constanța) în România.
La mijlocul secolului al-VII-lea, la venirea arabilor în Egipt orașul Abu Mena a fost distrus de către aceștia. Ruinele sale au fost incluse în patrimoniul mondial în 1979.
Acum, lângă acel loc, la aproximativ un kilometru se află o impresionantă mănăstire unde odihnesc, spre închinare, moaștele Sfântului Mucenic Mina.
Unde se găsesc moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina
În România
- Catedrala Mitropolitană din Iași;
- Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Obcin, din orașul Suceava, sunt prezente două fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților;
- Biserica „Sfântul Mucenic Mina-Vergu” din București. Sunt păstrate fragmente din moaștele Sfântului Mina, aduse de la Sfântul Munte Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt;
Biserica „Sfântul Mina-Vergu” din București adăpostește o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. În 1874 au fost aduse moaștele Sfântului Mina și icoana sa făcătoare de minuni. Cu adevărat, Sfântul Mina s-a arătat milostiv și ajutător celor oropsiți. Așa au simțit și boierii Vergulești, cea de-a doua generație de ctitori ai Bisericii Sfântul Mina-Vergu din București, când s-au hotărât să trimită un emisar la Mănăstirea Prodromu, în muntele Athos, acum 150 de ani, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele Sfântului Mina, pe care le-au așezat într-o raclă, în Biserica înnoită de ei. Avva Dorotei, starețul mănăstirii la acea vreme, a scris în Patericul Athonit câteva cuvinte tulburătoare: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaște nimeni, dar l-am văzut toți, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer și pe apă, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor”.
În Străinătate
- Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt care se află lângă orașul Alexandria si la aproximativ un kilometru de vechiul oraș Abu Mena.
- Alte părticele se mai găsesc și în Sfântul Munte Athos.
Scrieri despre moaștele Sfinților Mucenici, comori pline de bogății
Sfântul Ierarh Ioan Gura de Aur al Bisericii și păstorul ei prea-înțelept, are pentru noi un cuvânt foarte frumos: „Raclele mucenicilor nu sunt altceva decât porturi sigure, izvoare cu ape duhovnicești, comori pline de bogății ce nu pot fi jefuite, nici istovite vreodată. Și după cum porturile dau multă siguranță corăbiilor izbite de valuri multe, când se adăpostesc în sânurile lor, tot așa și raclele mucenicilor dau multă liniște și siguranță sufletelor noastre izbite de grijile lumești, când vin alături de ele. Și după cum izvoarele de apă rece înviorează trupurile cele ostenite și arse de sete, tot așa și raclele mucenicilor răcoresc sufletele cele aprinse de patimi rușinoase, numai vederea lor stinge pofta cea rușinoasă, invidia ce încolțește, mânia ce clocotește și orice altă patimă care ar tulbura sufletul nostru. Raclele mucenicilor sunt cu mult mai de preț decât orice comoară. Comorile de bani împresoară de primejdii pe cei ce le găsesc. Dacă se împarte în mai multe părți, prin împărțire comoara se împuținează. Cu comorile raclelor mucenicilor nu-i așa: găsirea lor nu-i aducătoare de primejdie, iar împărțirea lor nu le împuținează. Cu totul contrar comorilor de bani. Acestea, după cum am spus mai înainte, se micșorează dacă se împart, moaștele mucenicilor, însă, atunci își arată mai mult bogăția, când sunt împărțite la mai mulți. Așa e natura lucrurilor duhovnicești: cresc prin distribuire, se înmulțesc prin împărțire. Nu sunt atât de încântătoare grădinile care oferă ochilor privitorilor trandafiri și violete, cât sunt de încântătoare mormintele mucenicilor, care oferă sufletelor privitorilor o bucurie neveștejită și trainică”
Sursă: Creștin Ortodox.
